Barza neagră din pădurea Dragomirnei

În pădurea de la Dragomirna, în zona Schitului Sf. Apostoli Petru şi Pavel, într-un stejar bătrân îşi are cuibul una dintre cele mai rare păsări din zona noastră: barza neagră (Ciconia nigra).

În fiecare an, ea revine la cuibul ei unde îşi creşte numeroase generaţii de pui. Prin a doua jumătate a lunii mai, deja pot fi văzuţi puii ei proaspat eclozaţi.

Aceştia sunt acoperiţi de un puf alb şi în general sunt în număr de trei. La vederea unui “intrus” cum ar fi oamenii sau animalele care trec prin apropiere, ei se pitesc în cuib, iar mama lor stă la marginea cuibului ca un gardian care nu-şi ia deloc ochii de pe “intrus”.Odată cu trecerea timpului, micii puiuţi se maturizează. Pe la jumătatea lunii iulie, aceştia încă nu se descurcă bine cu zborul printre copaci, aşa că dacă cineva sau ceva se apropie de cuib, mama lor zboară, iar ei rămân ca nişte păzitori ai cuibului, care aşezaţi unul lângă altul la marginea cuibului, nu te scapă din ochi.

În acest stadiu al dezvoltării, puii au penajul complet, sunt puţin mai mici decât barza adultă şi au ciocul portocaliu, faţă de barza adultă care îl are roşu închis.

Deja pe la începutul lunii august maturizarea lor este completă, iar odată ce zăresc pe cineva, părăsesc cuibul la fel ca barza adultă.

Odată cu venirea toamnei, la fel ca barza albă (Ciconia ciconia), şi barza neagră migrează spre zone mai calde (Africa), împreună cu familia ei, urmând să revină anul următor singură pentru a creşte o altă generaţie de pui.

Text şi fotografii: Ailincăi Alexandru şi Ailincăi Sabina

Alte păsări din pădurile noastre:

• Botgrosul
• Ghionoaia sură

Natura în proverbe

MOTTO: "Proverbul: înţelepciunea bătrânilor şi tinereţea înţelepciunii."

Natura este un izvor imens de resurse materiale şi spirituale pentru om, acest lucru reflectându-se şi în proverbele, zicătorile, zicerile, cugetările culese, unele dintre ele având o mai largă arie de circulaţie.

Românul, pornind de la primul om în stat şi până la ultimul muritor este un adânc cugetător. Proverbe, zicători, zicale - toate compun o parte importantă din cultura noastră naţională şi sunt adevărate izvoare de înţelepciune din care putem să tragem învăţăminte.

Albina cea bună nu se aşează pe o floare vestejită.
Mielul blând suge la două oi.
Fiecare oaie îşi duce lâna ei.
Cu un copac nu faci pădure.
Copacul cu rădăcini adânci nu se teme de furtună.
Boul se leagă de coarne şi omul de limbă (de cuvânt).
Capra roade numai unde o legi.
Găina vecinului e întotdeauna mai grasă.
Din purcel se face porcul.
Nu vede pădurea din cauza copacilor.
Calul de dar nu se caută la dinţi.
Ce strici orzul pe gâşte când e iarba la genunchi?
Când gâştele păzesc stratul, puţin mai rămâne grădinarului.
Cine încalecă măgarul să-i sufere şi năravul.
Pădure fără uscături nicicum se poate găsi.
Nici pădure fără vreascuri, nici om fără cusur.
La copacul căzut, toţi aleargă să taie crengi.
Pisica răzgâiată nu prinde şoareci niciodată.
Când pisica nu-i acasă, şoarecii joacă pe masă.
Trandafirul se scutură, dar ghimpele rămâne.
Cine vrea trandafiri, să vrea şi spini.
De te latră vreun câine, astupă-i gura cu pâine.
Pentru carnea lupului trebuie dinţi de câine.
Mărul frumos poate fi şi viermănos.
La pomul lăudat să nu te duci cu sacul.
Pomul se cunoaşte după roade şi omul după fapte.
Cu cât mai adânc intri în pădure, cu atât de mai multe lemne dai.
Dacă pădurea n-ar da coadă securei, (pădurea) n-ar putea fi tăiată.

Proverbele selectate fac referire, în mod evident la importanţa plantelor şi a animalelor în viaţa oamenilor, mai exact a noastră, a românilor. Plantele şi animalele sunt fiinţe vii ca şi noi şi merită un “tratament” mai bun din partea noastră. Plantele, ca orice organisme vii suferă dacă sunt rănite, la fel şi animalele. Din această cauză se doreşte ca şi pe această cale, prin morala acestor cugetări enumerate mai sus, să se sensibilizeze opinia publica. Mulţumiri tuturor celor care au citit.

Onofrei Bianca