vineri, 30 martie 2012

Curăţenia de primăvară

Campania de curăţenie "Lună... într-o săptămână!" s-a desfăşurat în şcoala noastră cu mult spor. Toţi copiii, mari şi mici, au participat la diferite activităţi atât în şcoală cât şi în jurul şcolii.
Cu multă dăruire şi spirit gospodăresc s-a făcut ordine în clase, s-au confecţionat panouri cu teme ecologice, s-au plantat copaci, s-a făcut curat în curtea şcolii şi chiar dincolo de gardul şcolii.

marți, 13 martie 2012

Ultimii bulgări de zăpadă

Se pare că nu numai calendaristic ci şi meteorologic, iarna ne părăseşte.

Şi atunci copii din clasele a III-a şi a V-a, elevi ai şcolii din Mitocu Dragomirnei, au dorit să se despartă într-un mod vesel de zăpada acestei ierni.


Cât de plăcut este să te joci în aer liber!

Jucându-se împreună cu ceilalţi, copilul se exprimă, explorează, înţelege şi transformă lumea care îl înconjoară.

Jocul permite o bună dezvoltare fizică şi psihică. Prin intermediul jocului copiii stabilesc relaţii unii cu alţii, învaţă să ţină cont unul de altul, învaţă să-şi exprime ideile, elemente care le sporesc sociabilitatea şi gândirea creativă.

Natura este un minunat loc de joacă!



joi, 8 martie 2012

Mama


Când am deschis prima dată ochii,
Eram în braţele celei mai dragi fiinţe.

Când am văzut ce mare e lumea,
Îmi era frică şi să păşesc.

Dar o persoană bună mi-a zis:
Haide, nu-ţi fie teamă!

Acea persoană e mama.
Mama, un cuvant simplu la exterior
Dar în interior are o adevarată comoară.
O preţuiesc spunându-i că o iubesc.

Popovici Cătălina, clasa a V-a.