| Sturzul de iarnă (Turdus pilaris) numit şi cocoşar sau sturz de munte este o pasăre din familia mierlelor (Turdidae) ce cuprinde păsări frumos cântătoare. Genul Turdus cuprinde peste 60 de specii, dintre care în România trăiesc 4 specii de sturzi (sturzul de iarnă, sturzul cântător, sturzul de vii, sturzul de vâsc) şi două specii de mierle (mierla neagră şi mierla gulerată). |  |
 | |
| De cum se topeşte zăpada, pe la sfârşitul lunii martie, printre crengile golaşe ale copacilor, ne atrag atenţia prin cântecul lor prea puţin melodios (ascultă aici) aceste păsări venite din alte locuri unde şi-au petrecut iarna. După câteva zile de acomodare, îi vezi mereu în ierburile uscate de sub copaci. Caută hrană dar si materiale pentru cuiburi. Primele cuiburi nu întârzie sa apară. Nu le folosesc pe cele din anii trecuţi. Cu migală, folosind mii de fire de iarbă şi lut ca adeziv, cuibul este construit şi poate fi văzut cu destulă uşurinţă de jos. | |
| Sturzii trăiesc în grupuri. Anul acesta, în parcul de lângă şcoală am observat 12 cuiburi de sturzi. Cuiburile au fost construite pe rând, astfel că înainte de jumătatea lunii mai unii pui învatau să zboare iar în alte cuiburi încă se cloceau ouăle. |  |
 | |
| Cuiburile au fost construite în diferite specii de arbori, cele mai multe în tei, dar şi în mesteceni, carpeni, molizi, pini, plopi la înălţimi variind între 3,5 m şi 11,45 m. Ouăle depuse sunt albăstrui stropite cu pete maronii, cam 5 la număr. Unul din ouă are culoarea albastru ceva mai intens decât celelalte. Am măsurat un cuib (în interior 10 cm iar din exterior 16 cm) şi ouăle (2,5 cm). | |
| Puii la început sunt roz, golaşi, acoperiţi slab cu un puf albicios. Apoi după o săptămână deja au pene iar după încă o săptămână pot zbura. Părinţii lor pot fi văzuţi adesea în apropiere, încălzind puii în cuib sau aducându-le hrana. Mereu sunt în preajmă, atenţi pentru a nu permite nimănui să se apropie. Păsările adulte fac mult zgomot (scot ţipete) când se apropie cineva de cuib. De asemenea vor efectua zboruri de intimidare, dând impresia de atac. |  |
 | |
| În pădure, la Mitocaş şi la Dragomirna, dintre păsările înrudite cu sturzul de iarnă, am observat sturzul cântător (Turdus philomelos) şi mierla neagră (Turdus merula). | |
| Mulţi dintre elevii şcolii de la Mitocu Dragomirnei participă la activităţi de cercetare a păsărilor, astfel că ei pot să recunoască păsările după cântec şi după aspect, dar şi cuiburile după materialele şi felul cum sunt construite. |  |
 | |
| Participanţii cei mai activi au fost: Reziuc Petrică, Franciuc Claudiu, Franciuc Abel, Bardan Petrică, Bardan Gheorghiţă, Franciuc Valentin, Bilauca Ovidiu, Franciuc Corneliu iar dintre fete Rodinciuc Cătălina şi Havriştiuc Camelia. Despre celelalte specii de păsări studiate vom mai scrie în curând. |
Se afișează postările cu eticheta păsări din pădure. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta păsări din pădure. Afișați toate postările
sâmbătă, 23 iulie 2011
Sturzul
luni, 30 august 2010
Barza neagră din pădurea Dragomirnei
În fiecare an, ea revine la cuibul ei unde îşi creşte numeroase generaţii de pui. Prin a doua jumătate a lunii mai, deja pot fi văzuţi puii ei proaspat eclozaţi.
Aceştia sunt acoperiţi de un puf alb şi în general sunt în număr de trei. La vederea unui “intrus” cum ar fi oamenii sau animalele care trec prin apropiere, ei se pitesc în cuib, iar mama lor stă la marginea cuibului ca un gardian care nu-şi ia deloc ochii de pe “intrus”.
Odată cu trecerea timpului, micii puiuţi se maturizează. Pe la jumătatea lunii iulie, aceştia încă nu se descurcă bine cu zborul printre copaci, aşa că dacă cineva sau ceva se apropie de cuib, mama lor zboară, iar ei rămân ca nişte păzitori ai cuibului, care aşezaţi unul lângă altul la marginea cuibului, nu te scapă din ochi.
În acest stadiu al dezvoltării, puii au penajul complet, sunt puţin mai mici decât barza adultă şi au ciocul portocaliu, faţă de barza adultă care îl are roşu închis.
Deja pe la începutul lunii august maturizarea lor este completă, iar odată ce zăresc pe cineva, părăsesc cuibul la fel ca barza adultă.
Odată cu venirea toamnei, la fel ca barza albă (Ciconia ciconia), şi barza neagră migrează spre zone mai calde (Africa), împreună cu familia ei, urmând să revină anul următor singură pentru a creşte o altă generaţie de pui.
Text şi fotografii: Ailincăi Alexandru şi Ailincăi Sabina
Odată cu trecerea timpului, micii puiuţi se maturizează. Pe la jumătatea lunii iulie, aceştia încă nu se descurcă bine cu zborul printre copaci, aşa că dacă cineva sau ceva se apropie de cuib, mama lor zboară, iar ei rămân ca nişte păzitori ai cuibului, care aşezaţi unul lângă altul la marginea cuibului, nu te scapă din ochi.În acest stadiu al dezvoltării, puii au penajul complet, sunt puţin mai mici decât barza adultă şi au ciocul portocaliu, faţă de barza adultă care îl are roşu închis.
Deja pe la începutul lunii august maturizarea lor este completă, iar odată ce zăresc pe cineva, părăsesc cuibul la fel ca barza adultă.
Odată cu venirea toamnei, la fel ca barza albă (Ciconia ciconia), şi barza neagră migrează spre zone mai calde (Africa), împreună cu familia ei, urmând să revină anul următor singură pentru a creşte o altă generaţie de pui.
Text şi fotografii: Ailincăi Alexandru şi Ailincăi Sabina
Alte păsări din pădurile noastre:
miercuri, 16 iunie 2010
Păsările pădurilor noastre
Botgrosul (Coccothraustes coccothraustes)
Ne-am bucurat că am putut să observăm şi să studiem o familie de botgros la Mitocu Dragomirnei.
Este o pasăre discretă, greu de observat în frunzişul copacilor. Măsoară cam 18 cm lungime.
Impresionează prin ciocul puternic cu care poate sparge sâmburi. Este necesară o presiune foarte mare pentru aceasta, 30-47 kg pe cm² pentru un sâmbure de cireaşă (Mountfort, 1957).
Cântă destul de puţin, uneori poate fi auzit un fel de "ţic-ţic" destul de slab. Clic aici pentru a asculta. (http://www.avisoft.com/)
Trăieşte în păduri, parcuri, grădini. Depune cam 5 ouă din care ies pui după aproximativ 12 zile de clocire. Puii sunt hrăniţi cu insecte de ambii părinţi. După încă două săptămâni puii pot să zboare şi părăsesc cuibul.
În parcul de lângă şcoala noastră am descoperit şi am reuşit să ţinem sub observaţie un cuib de botgros în perioada 18 - 31 mai.
Cuibul a fost construit într-un tei, la peste 5 m înălţime.
Pe 18 mai - în cuib erau 3 pui cu puf alb, parţial golaşi şi 3 ouă verzui-albastrui cu pete negre. Femela era în cuib. În zilele următoare am constatat transformări rapide ale aspectului puilor, datorită creşterii penelor. Pe data de 31 mai 2010 cuibul era gol.
 |  |
 |  |
Observaţiile şi fotografiile au fost realizate de Saghin Diego - clasa a VI-a B, Bardan Petru, Sava Robert, Samoilă Lazăr - clasa a VI-a A, Bilauca Dorel - clasa a VII-a B.
Alte păsări din pădurile noastre:
miercuri, 10 martie 2010
Păsările pădurilor noastre
Ghionoaia sură
Este numită şi ciocănitoarea verzuie (Picus canus). În ţara nostră sunt 14 specii de ciocănitori. Este cunoscut faptul că ciocănitorile, prin felul lor de viaţă, aduc o contribuţie deosebită la combaterea dăunătorilor din păduri şi livezi cu pomi fructiferi. Datorită auzului lor fin, ele reuşesc să depisteze dăunătorii de scoarţă şi cei xilofagi, exact acolo unde se găsesc, indiferent de stadiul lor de dezvoltare (larvă, pupă, adult) şi le distrug. Majoritatea rămîn la noi în timpul iernii.
Ghionoaia sură face parte dintre speciie sedentare ca şi ciocănitoarea mare, ciocănitoarea mică, ciocănitoarea verde, ciocănitoarea neagră, ciocănitoarea pestriţă. Se întâlneşte mai ales în pădurile de gorun cu fag şi în zăvoaie.
Ghionoaia sură este o pasăre de talie mijlocie, măsoară 25-27 cm, cam cât o mierlă. Are capul şi gâtul gri, spatele şi aripile verde-gălbui iar pieptul alburiu. La cioc are un fel de mustaţă neagră. In plus masculul are şi o pată roşie frontală.
Caracteristice pentru ciocănitori sunt ciocul puternic, limba lungă prevazută cu mici cârligaşe la capăt pentru a putea extrage cu uşurinţă insectele din crăpăturile copacilor, precum şi
degetele terminate cu gheare puternice, curbate, orientate două înainte şi două înapoi care le permit să se caţăre cu uşurinţă în arbori, folosind ca sprijin şi penele cozii care sunt foarte rezistente.
Îşi construieşte cuibul preferând copacii bătrâni, scorburoşi. Diametrul orificiului de intrare este de 5-6 cm, adâncimea cuibului de 25-30 cm, iar lărgimea de 15-21 cm. Femela depune 7-9 ouă odată pe an. Clocirea durează 14-17 zile, fiind asigurată de ambii părinţi.
Hrănirea se face cu diverse insecte pe care le găseşte fie pe copaci fie pe sol (mai ales furnici), dar poate să-şi completeze hrana cu fructe şi seminţe.
S-a observat că o ciocănitoare în căutarea hranei poate parcurge
în două ore cam 4-5 km şi cercetează cam 130 de arbori, insistând mai mult pe copacii bătrâni. Nu se suportă doi indivizi pe acelaşi arbore, cei doi intră în luptă pentru teritoriu.
Ciocănitorile sunt păsări foarte folositoare şi trebuie protejate prin menţinerea în arborete a arborilor scorburoşi, care mai vegetează bine, pentru a le asigura condiţii de cuibărit.
Suntem bucuroşi că am reuşit să fotografiem şi să filmăm acest exemplar frumos de ciocănitoare. Ni s-a părut interesant să observăm cum culege cu grijă insectele de pe ramuri fără a ciocăni în trunchiurile copacilor. N-a fost uşor să ne apropiem de ea şi s-o urmărim în deplasările ei acrobatice de la un copac la altul.
Bardan Petru, Borosan Ionuţ, Samoilă Lazăr - clasa a VI-a A
Alte păsări din pădurile noastre:
Este numită şi ciocănitoarea verzuie (Picus canus). În ţara nostră sunt 14 specii de ciocănitori. Este cunoscut faptul că ciocănitorile, prin felul lor de viaţă, aduc o contribuţie deosebită la combaterea dăunătorilor din păduri şi livezi cu pomi fructiferi. Datorită auzului lor fin, ele reuşesc să depisteze dăunătorii de scoarţă şi cei xilofagi, exact acolo unde se găsesc, indiferent de stadiul lor de dezvoltare (larvă, pupă, adult) şi le distrug. Majoritatea rămîn la noi în timpul iernii.
Ghionoaia sură face parte dintre speciie sedentare ca şi ciocănitoarea mare, ciocănitoarea mică, ciocănitoarea verde, ciocănitoarea neagră, ciocănitoarea pestriţă. Se întâlneşte mai ales în pădurile de gorun cu fag şi în zăvoaie.
Ghionoaia sură este o pasăre de talie mijlocie, măsoară 25-27 cm, cam cât o mierlă. Are capul şi gâtul gri, spatele şi aripile verde-gălbui iar pieptul alburiu. La cioc are un fel de mustaţă neagră. In plus masculul are şi o pată roşie frontală.
Caracteristice pentru ciocănitori sunt ciocul puternic, limba lungă prevazută cu mici cârligaşe la capăt pentru a putea extrage cu uşurinţă insectele din crăpăturile copacilor, precum şi
degetele terminate cu gheare puternice, curbate, orientate două înainte şi două înapoi care le permit să se caţăre cu uşurinţă în arbori, folosind ca sprijin şi penele cozii care sunt foarte rezistente.Îşi construieşte cuibul preferând copacii bătrâni, scorburoşi. Diametrul orificiului de intrare este de 5-6 cm, adâncimea cuibului de 25-30 cm, iar lărgimea de 15-21 cm. Femela depune 7-9 ouă odată pe an. Clocirea durează 14-17 zile, fiind asigurată de ambii părinţi.
Hrănirea se face cu diverse insecte pe care le găseşte fie pe copaci fie pe sol (mai ales furnici), dar poate să-şi completeze hrana cu fructe şi seminţe.
S-a observat că o ciocănitoare în căutarea hranei poate parcurge
în două ore cam 4-5 km şi cercetează cam 130 de arbori, insistând mai mult pe copacii bătrâni. Nu se suportă doi indivizi pe acelaşi arbore, cei doi intră în luptă pentru teritoriu.
Ciocănitorile sunt păsări foarte folositoare şi trebuie protejate prin menţinerea în arborete a arborilor scorburoşi, care mai vegetează bine, pentru a le asigura condiţii de cuibărit.
Suntem bucuroşi că am reuşit să fotografiem şi să filmăm acest exemplar frumos de ciocănitoare. Ni s-a părut interesant să observăm cum culege cu grijă insectele de pe ramuri fără a ciocăni în trunchiurile copacilor. N-a fost uşor să ne apropiem de ea şi s-o urmărim în deplasările ei acrobatice de la un copac la altul.
Bardan Petru, Borosan Ionuţ, Samoilă Lazăr - clasa a VI-a A
Alte păsări din pădurile noastre:
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
