miercuri, 16 iunie 2010

Păsările pădurilor noastre


Botgrosul (Coccothraustes coccothraustes)
Ne-am bucurat că am putut să observăm şi să studiem o familie de botgros la Mitocu Dragomirnei.
Este o pasăre discretă, greu de observat în frunzişul copacilor. Măsoară cam 18 cm lungime.
Impresionează prin ciocul puternic cu care poate sparge sâmburi. Este necesară o presiune foarte mare pentru aceasta, 30-47 kg pe cm² pentru un sâmbure de cireaşă (Mountfort, 1957).
Cântă destul de puţin, uneori poate fi auzit un fel de "ţic-ţic" destul de slab. Clic aici pentru a asculta. (http://www.avisoft.com/)
Trăieşte în păduri, parcuri, grădini. Depune cam 5 ouă din care ies pui după aproximativ 12 zile de clocire. Puii sunt hrăniţi cu insecte de ambii părinţi. După încă două săptămâni puii pot să zboare şi părăsesc cuibul.
În parcul de lângă şcoala noastră am descoperit şi am reuşit să ţinem sub observaţie un cuib de botgros în perioada 18 - 31 mai.
Cuibul a fost construit într-un tei, la peste 5 m înălţime.
Pe 18 mai - în cuib erau 3 pui cu puf alb, parţial golaşi şi 3 ouă verzui-albastrui cu pete negre. Femela era în cuib. În zilele următoare am constatat transformări rapide ale aspectului puilor, datorită creşterii penelor. Pe data de 31 mai 2010 cuibul era gol.

Observaţiile şi fotografiile au fost realizate de Saghin Diego - clasa a VI-a B, Bardan Petru, Sava Robert, Samoilă Lazăr - clasa a VI-a A, Bilauca Dorel - clasa a VII-a B.

Alte păsări din pădurile noastre:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu