Natura este un izvor imens de resurse materiale şi spirituale pentru om, acest lucru reflectându-se şi în proverbele, zicătorile, zicerile, cugetările culese, unele dintre ele având o mai largă arie de circulaţie.
Românul, pornind de la primul om în stat şi până la ultimul muritor este un adânc cugetător. Proverbe, zicători, zicale - toate compun o parte importantă din cultura noastră naţională şi sunt adevărate izvoare de înţelepciune din care putem să tragem învăţăminte.
Albina cea bună nu se aşează pe o floare vestejită.
Mielul blând suge la două oi.
Fiecare oaie îşi duce lâna ei.
Cu un copac nu faci pădure.
Copacul cu rădăcini adânci nu se teme de furtună.
Boul se leagă de coarne şi omul de limbă (de cuvânt).
Capra roade numai unde o legi.
Găina vecinului e întotdeauna mai grasă.
Din purcel se face porcul.
Nu vede pădurea din cauza copacilor.
Calul de dar nu se caută la dinţi.
Ce strici orzul pe gâşte când e iarba la genunchi?
Când gâştele păzesc stratul, puţin mai rămâne grădinarului.
Cine încalecă măgarul să-i sufere şi năravul.
Pădure fără uscături nicicum se poate găsi.
Nici pădure fără vreascuri, nici om fără cusur.
La copacul căzut, toţi aleargă să taie crengi.
Pisica răzgâiată nu prinde şoareci niciodată.
Când pisica nu-i acasă, şoarecii joacă pe masă.
Trandafirul se scutură, dar ghimpele rămâne.
Cine vrea trandafiri, să vrea şi spini.
De te latră vreun câine, astupă-i gura cu pâine.
Pentru carnea lupului trebuie dinţi de câine.
Mărul frumos poate fi şi viermănos.
La pomul lăudat să nu te duci cu sacul.
Pomul se cunoaşte după roade şi omul după fapte.
Cu cât mai adânc intri în pădure, cu atât de mai multe lemne dai.
Dacă pădurea n-ar da coadă securei, (pădurea) n-ar putea fi tăiată.
Onofrei Bianca