Dar, Mitocu-Dragomirnei ca aşezare este mult mai vechi decât cel menţionat ca danie, fiindcă pe teritoriul acestui sat s-au găsit obiecte de arheologie mult mai vechi, adică din perioada paleoliticului, neoliticului, cultura Cucuteni , epoca bronzului.
La 1775, imperiul austro-ungar cu sprijinul imperiului ţarist, ocupă partea de nord a Moldovei, căreia ocupanţii i-au spus Bucovina. Nume ce este slavon, nu moldovenesc, provenind de la “Păduri de Fag”.
Dar până la ocupaţia străină, Mănăstirea Dragomirna, cu averile ei, a devenit cea mai bogată din toată Moldova. Pe cele 32 de moşii se punea mult aur, ceea ce a făcut să năvalească asupra ei mulţi duşmani din afara ţării. Cel mai mare jaf l-au făcut cazacii în anul 1653 conduşi de hătmanul Ucrainei, Timoş Hmelniţchi, ginerele lui Vasile Lupu, care a venit cu o armată puternică pentru a scoate din cetatea Sucevei pe soacra sa, soţia lui Vasile Lupu, care era pusă la închisoare cu toată familia sa de către noul domn al Moldovei, Ştefan Gheorghe. Odată ajunşi cazacii la Dragomirna au bătut-o cu tunurile, au jefuit-o de toate averile şi au dat foc la o parte din documente. Aşa s-au pierdut o serie de evanghelii scrise de Mitropolitul Anastasie Crimca, iar pentru apărarea Dragomirnei s-au dus lupte crâncene, pentru care au căzut şi mulţi locuitori ai satului Dragomireşti (Mitocu Dragomirnei).
Mitocu Dragomirnei, împreună cu întreaga Bucovină a stat sub ocupaţie austro-ungară, timp de 144 ani, dar poporul român din întreaga Bucovină a dus o luptă împotriva stăpânirii pentru a nu reuşi în deznaţionalizarea populaţiei româneşti. În perioada de ocupaţie din Mitocu-Dragomirnei s-au ridicat o serie de intelectuali care au pus stavilă intenţiilor şi încercărilor de rusificare a românilor. Exemplu: Mitropolitul Bucovinei şi Dalmaţiei, Silvestru Morariu-Andreievici, preotul Constantin Morariu cu fiii săi Leca, Aurel şi Victor, Ştefan Saghin, care a făcut parte din comisia guvernului român de unire a Bucovinei cu patria mumă, la 28 noiembrie 1818, Vasile Grecu.
Poporul român din Mitoc a fost de credinţă ortodoxă, şi a avut biserica în grădina actuală a locuitorilor Bucătar şi Saghin. Iar actuala biserică a fost înălţată de către preotul Vasile Grigorici, între anii 1821-1823, când a fost şi sfinţită.
Învăţământul:
Documentar, învăţământul Mitocului Dragomirnei figurează de la anul 1860, dar este mult mai vechi, odată cu înfiinţarea Dragomirnei din anul 1609. Şcoala veche din Mitoc îşi păstrează vechimea prin extindere, iar în perioada anilor 1975-1976 s-a adăugat o nouă şcoală construită de domnul Alexandru Tănase. Învăţământul local este întărit de către cadrele didactice cu un înalt spirit didacţional.
Prin Mitocu-Dragomirnei trec pâraiele: Mitocaşului, care a fost hotar de despărţire între România şi Austria, precum şi pârâul Dragomireşti (Dragomirna, între Mitoc şi Lipoveni).
Legătura între Mitocul Dragomirnei – Mănăstirea Dragomirna-Suceava-Cetate se face printr-o şosea modernizată, străjuită prin ambele părţi de tei seculari, împrospătaţi de tineret. Prin această boltă de legătură între Cetate şi Dragomirna călătoreau domnii Moldovei, în mod special vara, la Duminica Mare, iar fiica Elena a lui Ştefan cel Mare lua apă de băut din izvorul care se numeşte Fântâna Doamnei, iar când era ţara în necaz şi nu putea să vină să ia apă, trimitea pe cineva. Fântâna Doamnei se află şi astăzi nu prea aranjată dar este în curs de rezolvare.
Revenind la pădurea care înconjoară satul în formă de potcoavă, este formată din arbori diverşi: carpeni, fagi, tei, prin care mişună tot felul de animale sălbatice ca: mistreti, cerbi carpatini, cerbi lopătar, capra roşie, iepurele comun, vulpe, bursuci, lupi, etc.

Fiind înconjurată de trei părţi de pădure, comuna Mitocu Dragomirnei lasă, parcă tot timpul, o poartă deschisă celor dornici să o viziteze.
Informaţiile au fost preluate de la domnul Alecsandru Tănasă şi consemnate de Repciuc Ruxandra şi Haliţchi Oana.