Când pentru prima dată în clasă am intrat Am simţit un fior, am fost emoţionat... Şi am privit în jur să-mi caut un model Chiar printre ai mei colegi, unul mai vesel Dar toţi erau la fel...
Apoi în clasa a cincea, cu toţii am ajuns. Am observat că-n clasă era un talent ascuns Şi-abia aproape că l-am descoperit Dar până într-a opta iar l-am acoperit. A fost un fel de mit...
Acum, ajunşi la capăt, dar la un alt început Noi vom privi în urmă, şi ce e de văzut? Tot felul de amintiri, plăcute, mai puţin, Aşa zbura-vor anii, uşor, încet şi lin Luând veşmânt de crin.
Vor trece ani cu carul, şi alţii după ei, După aceştia alţii, plecând în zbor de tei. Dar noi, noi ce vom face? Cum să ne descurcăm? Doar vom privi la ani, fără să-i numărăm? Şi noi vom trece, în timp ce învăţăm...
Franciuc Tiberiu Ciprian, clasa a VIII-a B
Ne luăm rămas bun de la rangerii juniori care ne părăsesc la acest sfârşit de an şcolar: Diana, Iulia, Mihaela, Ramona, Ciprian, Marius, Tiberiu, Andreea. Le dorim un viitor cu multe realizări frumoase!
| |