Ce este o plăntuţă?
O vieţuitoare micuţă
Care creşte în grădină,
Sau în casă la lumină.
Ud-o şi va creşte mare
Dacă o vei ţine la soare.
Covaci Emil, clasa a V-a
O plantă viaţă are
Ca voi, ca orişicare.
Viata ei începe de la semănare.
Copilăria - când rădăcină şi tulpiniţă are.
Tinereţea începe când are boboc de floare,
Iar maturitatea şi-o arată
Când fructe coapte pe ramuri poartă.
După ce rod bogat a adus, începe încet a-mbătrâni
Şi apoi a se ofili.
Se pleacă la pământul din care a răsărit
Şi lasă seminţele - urmaşi ce o vor înlocui.