Istoria parcului de lângă şcoală

Parcul s-a plantat în anul 1974.

S-a pus problema ca toloaca dintre şcoală şi primărie să se dea în folosinţă sub formă de loturi ţăranilor cooperatori, iar pe terenurile dintre satul Ruşi şi pârâul Mitocaş să fie înfiinţată o tarla arabilă pentru agricultură.
Conducerea primăriei din acea perioadă, fără nici o aprobare, cu de la sine putere, în deplină înţelegere cu conducerea Şcolii din Mitocu Dragomirnei, în prezenţa profesorului Ioan Davidiuc şi cu aprobarea silvicultorilor, au scos din pădurea de pe raza comunei puieţi de diferite specii (tei, molid, carpen, mesteacăn, plop, arţar, etc.). Prin contribuţia elevilor de la şcoala din Mitoc, aceşti puieţi scoşi din pădure au fost plantaţi pe toloacă pe o suprafaţă de 1,5 ha.

Atenţia deosebită atât a primăriei cât şi a şcolii a fost de păstrare a acestei munci cu dorinţa de a fi un centru al comunei. Pe timpul verii, elevii de la şcoală, sub conducerea aceluiaşi profesor, aveau grijă şi prăşeau în jurul acestor puieţi iar în lipsa precipitaţiilor aveau grijă de udarea lor. De asemenea elevii făceau serviciul de pază în îndepărtarea bovinelor şi ovinelor care, din rea supraveghere, intrau în parc. Păşunatul în parc a fost interzis, iarba din parc se recolta prin cosire şi secerare. Parcul a fost înconjurat cu un gard viu dar, din neglijenţa unor persoane certate cu frumosul şi utilul, acest gard s-a distrus.

Aceste povestiri le ştim de la domnul Tănasă Alecsandru, fostul primar al comunei Mitocu Dragomirnei.

Noi, elevii şcolii, preţuim acest parc a cărui frumuseţe o putem aprecia în fiecare anotimp şi în care desfăşurăm numeroase activităţi interesante.

Saghin Mădălina, Haliţchi Anamaria, Ungureanu Loredana, Ermolae Anişoara - clasa a VIII-a B
Fotografii realizate de Bardan Petru, Polocoşer Radu şi Roşca Lucian, clasa a VIII-a A.

Muzeul satului

Muzeule din satul meu,
Tu eşti ca o comoară
Care ţii cu putere istoria,
Istoria satului meu.

La muzeul domnului Tănasă Alecsandru am aflat istoria României dar în special istoria satului meu natal, Mitocu Dragomirnei, Mitocaş.
La muzeu am văzut săbii de turci şi de români. Era o colecţie de monede şi bancnote din timpuri străvechi. Erau costume naţionale cusute de femeile care tăiau şi coseau la acest costum cu mare grijă. Am văzut poze cu eroii noştri. Într-o cutie de pe masă erau diferite obiecte mici şi mari: medalii, insigne, ceasuri, etc. La muzeu am aflat multe lucruri din istoria satului, chiar faptul că la Mănăstirea Dragomirna s-a turnat filmul "Fraţii Jderi". Am văzut o tăbliţă pe care scriau copiii pe timpuri la şcoală în loc de caiete. La plecare am scris într-un caiet impresii despre muzeu. A fost minunată vizita la acest muzeu.

Caziuc Roxana, clasa a VII-a


Într-o zi, împreună cu doamna dirigintă şi câţiva colegi, am fost să vizităm Muzeul domnului Tănasă Alecsandru. Acolo am văzut lucruri impresionante, precum scuturi şi săbii ale eroilor din ţara noastră. Erau şi multe fotografii ale eroilor precum şi obiecte foarte vechi, de pe vremea dacilor, toporişti şi vârfuri de lance din silex din perioada neoliticului. Domnul Tănasă ne-a vorbit foarte frumos despre istoria românilor şi mai ales despre istoria satului nostru. Îi mulţumim mult şi suntem mândri de dumnealui.

Burac Robert, clasa a VI-a


Ieri am fost împreună cu doamna dirigintă şi colegii mei la fostul primar al comunei Mitocu Dragomirnei, d-l Tănasă Alecsandru deoarece ni s-a spus ca dumnealui are un muzeu acasă. Ne-a aratat costume tradiţionale foarte vechi, unelte pe care le foloseau ţăranii înainte, monede vechi, ceasuri şi foarte multe alte obiecte. Ne-a arătat piatra de hotar care separa România de Bucovina ocupată de Austro-Ungaria. Ne-a vorbit despre istorie şi despre strămoşii comunei, cum au luptat ei pentru libertate şi multe altele. Aş vrea să mai mergem la Muzeul d-lui Tănasă pentru că mi-a plăcut foarte mult.

Sfichi Patricia, clasa a VI-a


Un grup de copii de la şcoala noastră ne-am petrecut foarte frumos dupăamiaza zilei de astăzi. Am mers la d-l Tănasă Alecsandru care are un superb muzeu istoric cu obiecte vechi din Mitocu Dragomirnei cum ar fi: costume naţionale, portretre ale eroilor de demult, bani vechi, maşini de scris, obiecte din primul şi din al doilea război mondial. D-l Tănasă ne-a povestit că înainte, pe aceste locuri era o mare. Ne-a mai spus şi despre eroii noştri despre care a menţionat să nu-i uităm şi să fim mândri de ei.
Am aflat că tricolorul datează de pe vremea dacilor şi că simbolul tricolorului poate fi văzut pe cusăturile populare şi chiar la Mănăstirea Dragomirna în ornamentele exterioare.
Ne-a spus şi alte lucruri interesante, de exemplu faptul că numele şcolii din Mitocaş, "Ion Creangă", nu se referă la scriitorul "Amintirilor din copilărie" ci este numele unuia dintre oamenii de seamă ai acestui sat.
Costumele naţionale erau foarte fin lucrate, cu multe flori cusute, foarte frumoase, unele chiar şi cu mărgele. Mi-a plăcut foarte mult la muzeu şi sunt sigură că voi mai merge şi altădată.

Girigan Iolanda, clasa a VII-a


Fotografiile au fost realizate de Burac Robert şi Franciuc Ciprian, clasa a VI-a C.

Istoria satului Mitocu Dragomirnei

Satul Mitocu Dragomirnei este cunoscut documentar de la data de 12 aprilie 1587, când domnul Moldovei Petru Şchiopul dăruieşte moşia Dragomireşti (aşa se numea satul înainte) lui Ilie Diac secretar de cancelarie domnească pentru o bătălie ce câştigase împotriva cazacilor. Ilie Diac, pe numele lui adevărat Ilie Crimcovici, era fiul lui Ioan şi al Cristinei Crimcovici, negustor din oraşul Suceava. Odată ce Ilie pornise moşia a trecut în monahism, începând a construi Mănăstirea Dragomirna. Prima ctitorie a lui Anastasie Crimca (fiindcă el îşi schimbase numele ) a fost biserica mică de la Dragomirna în anul 1602. Ulterior, începând cu anul 1607 a început construcţia noii mănăstiri pe care a terminat-o în 1609 când a şi sfinţit-o, având hramul Pogorârea Sfântului Duh.

Dar, Mitocu-Dragomirnei ca aşezare este mult mai vechi decât cel menţionat ca danie, fiindcă pe teritoriul acestui sat s-au găsit obiecte de arheologie mult mai vechi, adică din perioada paleoliticului, neoliticului, cultura Cucuteni , epoca bronzului.

Ca sat ce aparţine documentar de târgul Sucevei, ascultător de Cetatea Sucevei avea obligaţia de a participa alături de domnii Moldovei în apărarea ţării.

La 1775, imperiul austro-ungar cu sprijinul imperiului ţarist, ocupă partea de nord a Moldovei, căreia ocupanţii i-au spus Bucovina. Nume ce este slavon, nu moldovenesc, provenind de la “Păduri de Fag”.

Dar până la ocupaţia străină, Mănăstirea Dragomirna, cu averile ei, a devenit cea mai bogată din toată Moldova. Pe cele 32 de moşii se punea mult aur, ceea ce a făcut să năvalească asupra ei mulţi duşmani din afara ţării. Cel mai mare jaf l-au făcut cazacii în anul 1653 conduşi de hătmanul Ucrainei, Timoş Hmelniţchi, ginerele lui Vasile Lupu, care a venit cu o armată puternică pentru a scoate din cetatea Sucevei pe soacra sa, soţia lui Vasile Lupu, care era pusă la închisoare cu toată familia sa de către noul domn al Moldovei, Ştefan Gheorghe. Odată ajunşi cazacii la Dragomirna au bătut-o cu tunurile, au jefuit-o de toate averile şi au dat foc la o parte din documente. Aşa s-au pierdut o serie de evanghelii scrise de Mitropolitul Anastasie Crimca, iar pentru apărarea Dragomirnei s-au dus lupte crâncene, pentru care au căzut şi mulţi locuitori ai satului Dragomireşti (Mitocu Dragomirnei).
O altă bătalie din jurul Dragomirnei a avut loc în anul 1686, când Ioan Sobieski, regele Poloniei a coborât cu o puternică armată din Polonia în Moldova, ajungând până la Iaşi, a dat foc oraşului, fiindcă Iaşul de la 1564 devenise capitala Moldovei. La plecarea din Iaşi spre Polonia, au luat cu ei Moaştele Sfântului Ioan cel Nou, bijuteriile de aur şi toate actele de mare valoare împreună cu ostatici printre care se afla şi mitropolitul Dosoftei. În retragere au fost atacaţi de armata Ţării Moldovei, condusă de domnul Antiochie Cantemir. Luptele s-au dat în jurul Mănăstirii Dragomirna.

Mitocu Dragomirnei, împreună cu întreaga Bucovină a stat sub ocupaţie austro-ungară, timp de 144 ani, dar poporul român din întreaga Bucovină a dus o luptă împotriva stăpânirii pentru a nu reuşi în deznaţionalizarea populaţiei româneşti. În perioada de ocupaţie din Mitocu-Dragomirnei s-au ridicat o serie de intelectuali care au pus stavilă intenţiilor şi încercărilor de rusificare a românilor. Exemplu: Mitropolitul Bucovinei şi Dalmaţiei, Silvestru Morariu-Andreievici, preotul Constantin Morariu cu fiii săi Leca, Aurel şi Victor, Ştefan Saghin, care a făcut parte din comisia guvernului român de unire a Bucovinei cu patria mumă, la 28 noiembrie 1818, Vasile Grecu.

Credinţa:
Poporul român din Mitoc a fost de credinţă ortodoxă, şi a avut biserica în grădina actuală a locuitorilor Bucătar şi Saghin. Iar actuala biserică a fost înălţată de către preotul Vasile Grigorici, între anii 1821-1823, când a fost şi sfinţită.

Învăţământul:
Documentar, învăţământul Mitocului Dragomirnei figurează de la anul 1860, dar este mult mai vechi, odată cu înfiinţarea Dragomirnei din anul 1609. Şcoala veche din Mitoc îşi păstrează vechimea prin extindere, iar în perioada anilor 1975-1976 s-a adăugat o nouă şcoală construită de domnul Alexandru Tănase. Învăţământul local este întărit de către cadrele didactice cu un înalt spirit didacţional.

Prin Mitocu-Dragomirnei trec pâraiele: Mitocaşului, care a fost hotar de despărţire între România şi Austria, precum şi pârâul Dragomireşti (Dragomirna, între Mitoc şi Lipoveni).

Căi de comunicaţii:
Legătura între Mitocul Dragomirnei – Mănăstirea Dragomirna-Suceava-Cetate se face printr-o şosea modernizată, străjuită prin ambele părţi de tei seculari, împrospătaţi de tineret. Prin această boltă de legătură între Cetate şi Dragomirna călătoreau domnii Moldovei, în mod special vara, la Duminica Mare, iar fiica Elena a lui Ştefan cel Mare lua apă de băut din izvorul care se numeşte Fântâna Doamnei, iar când era ţara în necaz şi nu putea să vină să ia apă, trimitea pe cineva. Fântâna Doamnei se află şi astăzi nu prea aranjată dar este în curs de rezolvare.

Revenind la pădurea care înconjoară satul în formă de potcoavă, este formată din arbori diverşi: carpeni, fagi, tei, prin care mişună tot felul de animale sălbatice ca: mistreti, cerbi carpatini, cerbi lopătar, capra roşie, iepurele comun, vulpe, bursuci, lupi, etc.

Satul dispune de o serie de denumiri: Moldoveni şi Ruşi. Moldoveni sunt românii dintotdeauna, iar Ruşi este partea satului de lângă graniţă în care ocupanţii au adus ucrainieni, cu scopul de deznaţionalizare, aşezându-i în acest loc, dar cu timpul ei au fost deznaţionalizaţi.

Fiind înconjurată de trei părţi de pădure, comuna Mitocu Dragomirnei lasă, parcă tot timpul, o poartă deschisă celor dornici să o viziteze.

Informaţiile au fost preluate de la domnul Alecsandru Tănasă şi consemnate de Repciuc Ruxandra şi Haliţchi Oana.