Iarna De Elisa Vlădescu
Din norii cenuşii O ploaie de fulgi argintii S-a aşternut peste câmpii, Peste pădurile ruginii.
Pârtiile sunt pline de copii. De unde au apărut, nu ştii. Dar glasurile lor zglobii Te îndeamnă ca să vii Şi să te alături lor, Tuturor, copiilor.
De pe pârtia înaltă Cu troiene-mpodobită, Sania, de copil cârmuită, Zboară cu viteză mare, Peste zeci de hopuri sare. Ochilor să nu le dai crezare!
Copii cu sănii urcă dealul, Mai gâfâind şi mai icnind, Apoi coboară rând pe rând, Până ce soarele asfinţeşte Şi de casă le aminteşte. |
| |
Zambila De Lucian Franciuc
După ce cumplita iarnă Începe să se deştearnă, Mititica noastră floare Se înalţă către soare.
Şi-ntr-o săptămână, două, Fie soare, sau că plouă, Ea-şi arată boboceii Din care cresc clopoţeii.
Mititică şi firavă, Dar frumoasă şi grozavă, Stă la noi în florărie O zambilă movulie.
Are o tulpină dreaptă, Parcă spre cer se îndreaptă Şi pe ea cresc clopoţei Parfumaţi şi mititei.
Frunzele-i drepte şi line De multă viaţă pline, Înconjoară mândra floare Precum razele de soare.
Stau privind-o dus pe gânduri Şi citesc ca printre rânduri Şi dau filă după filă. E frumos să fii zambilă! |
| |
Flori De Daniel Samoilă
Gerbera e frumoasă floare, Ca un soare arzător. Toate sunt frumoase-n lume Şi cresc în mii de culori.
E frumoasă şi laleaua. Crinul, şi mai deosebit Dar din toate florile, Pe trandafir l-am iubit.
Mii şi sute sunt de flori Şi sunt în mii de culori Toate, care mai de care, Înfloresc vara sub soare. |
| |
Toamna De Ancuţa Franciuc
Frunzele s-au vestejit Căci, iată, toamna a venit. Cârduri de cocori în zbor Se grăbesc spre ţara lor.
Dar e zi cu soare încă. Muncitorii se silesc Munca lor să o sfârşească De trudă să se-odihnească.
Şi au intrat cu toţi-n case Căci lucrul şi-au terminat. S-a pornit o ploaie rece Şi zăpada s-a lăsat. |
| |
Toată grija pentru apă! De Rodica Reziuc
Fără apă nu sunt flori, Fără ea copiii mor, Fără apă pâine nu-i, Fără ea nu sunt nici pui. Apa toată viaţa poartă, Fără apă viaţa-i moartă. Păstraţi apa nepoluată! |
|
|
Biologia de Mirela Marţolea
Biologia este o ştiinţă Ce ne învaţă despre fiinţe. Botanica – o carte Ne învaţă despre plante. Zoologia – nu e grea – Ne-nvaţă “animalia”. Anatomia şi fiziologia Studiază omenirea. Citeşte cărţi într-una, Nu uita vreo una! Şcoala te-nvaţă să munceşti Dar să şi îndrăzneşti! |
| |
Ora de biologie de Carmen Rodinciuc
La ora de biologie Învăţăm cu bucurie. Secretul plantelor aflăm Şi învăţăm să le udăm. Animale cercetăm, Viaţa lor o studiem. La ora de biologie Învăţăm anatomie Din ce-i omul alcătuit De la-nceput, până la sfârşit. Apoi la ecologie Este altă strategie. Despre toată lumea vie Învăţăm la biologie.
Toate ce m-aţi învăţat Eu le-am ascultat cu drag. Şi din suflet îmi doresc Să vă spun doar Mulţumesc!
|
| |
|
Floarea de Bogdan Goraş
De sub o tufă se arată O floare albă, delicată, Cu căpşorul aplecat, Un clopoţel înmiresmat.
Am s-o iau la mine acasă Şi-am s-o pun frumos în vază, Să-i dau apă, s-o-ngrijesc, Mereu să o ocrotesc.
|
|
| |
|