Codrul verde ne aşteaptă - poezii

Pădurea

de Burda Cristina

Aerul de primavară
Din pădure se strecoară.
Tot acolo se găseşte
Şi căsuţa din poveste.

În pădure-s animale,
Iepuraşi şi căprioare,
Păsărele prin copaci,
Furnicuţe şi gândaci.


Ghiocei şi lăcrămioare,
Grâuşor şi viorele,
În pădure sunt şi ele
Chiar dacă sunt mititele.

În pădure de-ai să mergi
N-o să crezi ce o să vezi.
Căci pădurea e frumoasă
Şi-ai să vrei s-o iei acasă!

Pădurea – o oază de bucurie

de Popovici Larisa şi Cozorici Mirela

Unde este locul cel mai potrivit,
În care să stai, să auzi al păsărilor ciripit?
Să respiri aer proaspăt şi curat,
Să priveşti în jur şi să fii încântat.

Locul cel mai potrivit este pădurea,
Unde poţi gusta din plin natura.
Când păsările îţi mângâie auzul cu al lor ciripit,
Acesta e locul unde poţi fi cel mai fericit.

Dar totuşi acest loc este prădat.
E stricat de mulţi, e deteriorat.
Oare această „fiinţă” merită aşa o soartă?
La câte bunuri aduce, să fie prădată?

Chiar nu ar fi frumos să o păstrăm?
Să fie mereu curată să o ajutăm,
Să fie veselă şi plină de mândrie,
Să fie o oază de bucurie.

Să trăieşti mereu, pădure!

de Scriban Valentin

Veşnic tu să ne trăieşti
Ca să poţi să dăruieşti
Apă dulce cristalină
Ce durerea ne alină.

Să fii veşnică şi verde
Şi puterea nu ţi-o pierde.
Dacă tu nu ai mai fi
Noi cu toţii am muri.

Mii de ani să ne trăieşti
Şi pe noi să ne iubeşti.
Să ne dai fără-ncetare
Fericire şi culoare.


Codrul verde mă aşteaptă
de Scriban Valentin

Codrul verde mă aşteaptă.
Alerg către el...
Cu căldură şi blândeţe şi-apleacă ramurile.
Mă mângăie uşor, apoi m-ascultă.
Simt cum viaţa-mi prinde culoare.
Apoi inspir aer curat, mă liniştesc,
El îmi dă apă dulce de izvor,
Parcă am reînviat.
Se aude o melodie fermecătoare.
Mă uit în jurul meu,
Doar câteva pasarele...
Uşor mă ridic şi plec.
Dar el mă aşteaptă să revin...

Fotografii - Bogdan Bilauca

Inocenţa copilăriei

Câţi dintre noi nu păstrăm printre amintiri întâmplări hazlii din copilărie? Buni şi neştiutori, copiii au totdeauna dragoste şi intenţii bune faţă de prietenii lor necuvântători, animalele domestice. Dar uneori... mai apar şi situaţii poznaşe...

Pisoiul cel norocos

Era cu vreo două-trei zile înaintea hramului, iar mama şi mătuşa mea făceau mâncare pentru musafirii ce urmau să vină. Sora mea cea mică, văzând că ele au tăiat câteva găini, a luat un cuţit de pe masă şi, privind prin casă a văzut pisoiul mătuşii mele. Ea l-a prins, au intrat sub masă amândoi şi, punând cuţitul pe gâtul lui, a început să taie. Dar fiind mică, nu a apucat bine cuţitul care şi aşa nu prea tăia. Văzând că nu taie, a luat un foarfece de pe masă şi i-a tăiat mustăţile. Şi aşa a scăpat pisoiul doar cu mustăţile tăiate!...

Ţâlea Daniel, clasa a VI-a A

Puişorii de raţă

Pe când aveam 4 anişori, mama a pus sub o raţă 17 ouă. După un timp, din ouă au ieşit 15 puişori. Într-o zi mama a scos puii afară şi a plecat până la o vecină. Eu m-am uitat la pui şi, pentru că strănutau, mi-a venit o idee: ce-ar fi să-i îngrijesc cu medicamente? Aşa că am închis raţa într-o cuşcă iar pe puişori i-am pus într-o cutie şi i-am dus în camera mea. Am adus o sticluţă cu picături de pus în nas, alifie şi o foarfecă. Mai întâi am tuns puişorii. Apoi i-am dat cu alifie. În final am vrut să le pun picături în nas şi fiindcă nu le intra, am vrut să le pun pe limbă. Ei au început să ţipe şi atunci m-am gândit că e bine să le fac o injecţie ca să le treacă durerea. N-am apucat să pun planul în aplicare pentru că l-am auzit pe tata care mă striga. Nu prea eram sigură că am făcut bine, aşa că am luat puişorii într-o pungă, am sărit pe geam şi i-am dus raţei. Apoi am venit la tata şi i-am spus că am fost la joacă. După un timp a venit şi mama şi cand a văzut puişorii nu i-a venit să creadă. I-am spus că porcul i-a prins şi le-a mâncat penele. Dar mama şi-a dat seama că era una din boacănele mele şi a început să cerceteze. Când a găsit puf în camera mea şi toate instrumentele pe masă şi-a închipuit ce s-a întâmplat. Drept pedeapsă m-a tuns. Aşa că de atunci, câţiva ani buni, când vedeam un pui de raţă nici nu mă prea uitam la el.

Reziuc Rodica, clasa a VI-a A

Cloşca cu puii săi

Când eram mai mică, de vreo patru anişori, mama a pus o cloşcă pe ouă. Toate au fost bune până ce puişorii au ieşit din ouă.
Într-o zi am văzut-o pe mama cum spăla hainele mele. Şi ce mi-a trecut prin minte? Ce-ar fi să spăl şi eu puii? Aşa că i-am luat unul câte unul şi i-am spălat cât am putut eu, ca să iasă cât mai curaţi. Apoi i-am întins pe iarbă ca să se usuce. Dar puii fiind mici nu au rezistat şi... au murit toţi. Nu am spălat şi cloşca, dar cred că nici nu ar fi stat să o prind şi aşa a scăpat de mâna mea.

Baciu Petronela, clasa a VI-a A

Scurt istoric al şcolii din Mitocu Dragomirnei

"Învăţământul s-a dezvoltat la început pe lângă Mănăstirea Dragomirna, unde se pregăteau slujitori ai bisericii, dar şi persoane care să lucreze în administraţie, în cancelarie. Aici se scria cu litere chirilice.

După ocuparea Bucovinei de către austrieci, la Suceava şi Cernăuţi au apărut şcoli în limba germană. Cei ce doreau să înveţe în limba română apelau la învăţătorii ambulanţi veniţi din Ardeal.

Abia după anul 1860 au apărut şcoli triviale, poporale în satele româneşti. În anul 1860 s-a înfiinţat şcoala primară din Mitocu-Dragomirnei. La început şcoala nu a avut local propriu, abia în anul 1866 s-a construit şcoala cu două săli de clasă, prin efortul oamenilor din sat şi a Fondului Bisericesc, la care s-au adăugat alte două săli, în anul 1893. Primii trei învăţători ai şcolii au fost Vasile Rac, Amfilochie Velehorschi şi Gheorghe Bocancea.

Influenţa Mănăstirii Dragomirna, locaş de cultură şi credinţă, dar şi apropierea de oraşul Suceava, i-a determinat pe mitoceni să respecte învăţătura, să-şi îndemne copiii la studiu. Astfel, comuna Mitocu-Dragomirnei a dat Bucovinei şi ţării o serie de oameni de seamă: Samuil-Silvestru Morariu-Andrievici (1818-1895) - Arhiepiscop al Cernăuţilor şi Mitropolit al Bucovinei şi Dalmaţiei, Constantin Morariu-Andrievici (1838-1875) - profesor de religie şi de limba şi literatura română, Constantin Morariu (1854-1927) - preot, nepotul mitropolitului Silvestru şi al profesorului Constantin Morariu, Ştefan Saghin (1860-1920) - doctor în teologie, decan şi rector al Universităţii din Cernăuţi, Vasile Grecu (1885-1972) - filolog, profesor la Universităţile din Cernauti şi Bucureşti, Mihai Totoiescu (1886-1951) - preot, dirijor de cor, Erast Costea (1890-1963) - doctor în teologie," ... şi lista continuă cuprinzând numeroşi oameni de seamă până în vremea contemporană.

Bombonica Curelciuc, Daniela Corbu-Domşa, "Lada de zestre a comunei Mitocu-Dragomirnei”, Suceava, 2008, p. 21-25

"Lada de zestre a comunei Mitocu-Dragomirnei reprezintă o contribuţie importantă la cunoaşterea şi valorificarea obiceiurilor şi tradiţiilor din această străveche comunitate, care a dăinuit în imediata apropiere a Mănăstirii Dragomirna (ctitorită, în anul 1602, prin grija şi osteneala mitropolitului Anastasie Crimca, apreciat şi distins cărturar) şi la aproximativ 10 km de cetatea voievodală a Marelui Ştefan.
Bombonica Curelciuc şi Daniela Corbu-Domşa, profesoare de limba şi literatura română devotate profesiei şi, nu în ultimul rând, atente şi pasionate cercetătoare ale obiceiurilor locului, deschid "lada de zestre" a mitocenilor într-un început de secol şi de mileniu bântuit de fel de fel de crize şi de angoase în care unii aşa-zişi analişti vorbesc de pericolul iminent al globalizării galopante, de pierderea identităţii regionale şi naţionale, a tot ceea ce înseamnă zestre spirituală.
Cartea nu este doar "o simplă culegere de folclor local", aşa cum mărturisesc cu modestie autoarele în Argument, ci, prin modul de structurare şi de prezentare a principalelor evenimente din viaţa satului, reuşeşte, credem, să prezinte o imagine suficient de cuprinzătoare a tuturor obiceiurilor şi tradiţiilor din Mitocu Dragomirnei."
Conferenţiar universitar dr. Vasile Ilincan - Cuvânt înainte

"Dacă în folclor regăsim aspecte din istoria nescrisă a unui popor şi dacă tradiţiile pot fi considerate o carte de vizită a comunităţii noastre sunt întrebări la care găsim răspuns în această lucrare. Sper ca această "Ladă de zestre" să fie un început în prezentarea şi valorificarea a ceea ce este de valoare şi veşnic pentru comunitatea noastră."
Ing. Dănuţ Solcan, Primar al comunei Mitocu-Dragomirnei - Gânduri către comunitate...