Sturzul

Sturzul de iarnă (Turdus pilaris) numit şi cocoşar sau sturz de munte este o pasăre din familia mierlelor (Turdidae) ce cuprinde păsări frumos cântătoare. Genul Turdus cuprinde peste 60 de specii, dintre care în România trăiesc 4 specii de sturzi (sturzul de iarnă, sturzul cântător, sturzul de vii, sturzul de vâsc) şi două specii de mierle (mierla neagră şi mierla gulerată).
	De cum se topeşte zăpada, pe la sfârşitul lunii martie, printre crengile golaşe ale copacilor, ne atrag atenţia prin cântecul lor prea puţin melodios (ascultă aici) aceste păsări venite din alte locuri unde şi-au petrecut iarna. După câteva zile de acomodare, îi vezi mereu în ierburile uscate de sub copaci. Caută hrană dar si materiale pentru cuiburi. Primele cuiburi nu întârzie sa apară. Nu le folosesc pe cele din anii trecuţi. Cu migală, folosind mii de fire de iarbă şi lut ca adeziv, cuibul este construit şi poate fi văzut cu destulă uşurinţă de jos.
Sturzii trăiesc în grupuri. Anul acesta, în parcul de lângă şcoală am observat 12 cuiburi de sturzi. Cuiburile au fost construite pe rând, astfel că înainte de jumătatea lunii mai unii pui învatau să zboare iar în alte cuiburi încă se cloceau ouăle.
	Cuiburile au fost construite în diferite specii de arbori, cele mai multe în tei, dar şi în mesteceni, carpeni, molizi, pini, plopi la înălţimi variind între 3,5 m şi 11,45 m. Ouăle depuse sunt albăstrui stropite cu pete maronii, cam 5 la număr. Unul din ouă are culoarea albastru ceva mai intens decât celelalte. Am măsurat un cuib (în interior 10 cm iar din exterior 16 cm) şi ouăle (2,5 cm).
Puii la început sunt roz, golaşi, acoperiţi slab cu un puf albicios. Apoi după o săptămână deja au pene iar după încă o săptămână pot zbura. Părinţii lor pot fi văzuţi adesea în apropiere, încălzind puii în cuib sau aducându-le hrana. Mereu sunt în preajmă, atenţi pentru a nu permite nimănui să se apropie. Păsările adulte fac mult zgomot (scot ţipete) când se apropie cineva de cuib. De asemenea vor efectua zboruri de intimidare, dând impresia de atac.
	În pădure, la Mitocaş şi la Dragomirna, dintre păsările înrudite cu sturzul de iarnă, am observat sturzul cântător (Turdus philomelos) şi mierla neagră (Turdus merula).
Mulţi dintre elevii şcolii de la Mitocu Dragomirnei participă la activităţi de cercetare a păsărilor, astfel că ei pot să recunoască păsările după cântec şi după aspect, dar şi cuiburile după materialele şi felul cum sunt construite.
	Participanţii cei mai activi au fost: Reziuc Petrică, Franciuc Claudiu, Franciuc Abel, Bardan Petrică, Bardan Gheorghiţă, Franciuc Valentin, Bilauca Ovidiu, Franciuc Corneliu iar dintre fete Rodinciuc Cătălina şi Havriştiuc Camelia. Despre celelalte specii de păsări studiate vom mai scrie în curând.

Cum ne orientăm în pădure?

Pentru mine fiecare excursie în pădure împreună cu d-na profesoară de biologie şi cu colegii mei este o experienţă de neuitat. De această dată tema pe care am discutat-o a fost despre orientarea în pădure, pentru că unii copii mereu întreabă: oare nu ne vom rătăci? De obicei nu ne punem problema orientării pentru că este cineva care cunoaşte pădurea. Acum am aflat că nu este greu să te orientezi în pădure.

Dar ce înseamnă orientare? Înseamnă că atunci când eşti într-un loc necunoscut să găseşti nişte repere care să-ţi indice punctele cardinale după care să poţi afla drumul până la locul de sosire.


Desigur, cel mai simplu e cu busola, toţi ştim acest lucru. Ea este un instrument sigur, cu condiţia să nu fie ţinută prea aproape de obiecte metalice atunci când privim acul magnetic. Dar ne putem descurca şi fără busolă, spiritul de observaţie ne este de mare folos, folosindu-ne de diferite repere din natură. În pădure am găsit multe moduri de a ne orienta.

Oricine ştie că putem afla punctele cardinale după poziţia soarelui. Dimineaţa şi la asfinţitul soarelui este cel mai simplu. Dacă avem în stânga răsăritul şi în dreapta apusul, înseamnă că stăm cu spatele la nord şi cu faţa spre sud.



Dacă suntem în miezul zilei, este suficient să înfigem un ţăruş în pământ şi să aşteptăm cam 15 minute pentru a vedea în ce direcţie se deplasează umbra (de la est la vest). O perpendiculară pe linia ce uneşte cele două puncte ne va indica nordul (în direcţia opusă soarelui) şi sudul.




Pădurea are avantajul că, într-o zi însorită, fiecare copac luminat de soare sau doar umbra lui poate fi un reper privind punctele cardinale.


Ne putem orienta şi cu ajutorul plantelor şi animalelor, dezavantajul este că orientarea este mai puţin precisă.










Dacă găsim copaci tăiaţi, vom observa pe ciotul rămas în pământ inelele anuale de creştere. Acestea nu sunt egale în grosime ci mai înguste înspre nord şi mai late înspre sud.












Muşchii de pe copaci şi stânci cresc în direcţia mai umbrită şi mai umedă dar nu indică totdeauna nordul.
















Muşuroaiele de furnici nu sunt simetrice, au o pantă mai abruptă spre nord şi alta mai lină spre sud, primind astfel mai multă lumină şi căldură.




De ce învăţăm să ne orientăm în natură? Pentru că este o oportunitate de a exersa inteligenţa vizual-spaţială. Unii psihologi spun că inteligenţa vizuală este capacitatea de a vedea lucrurile clar şi de a învăţa din ceea ce vezi. Ea este în legătură cu capacitatea de a te orienta în spaţiu, de a recunoaşte elementele spaţiului şi relaţiile dintre ele, adică inteligenţa spaţială. Unele meserii cum ar fi cea de geograf, proiectant, inginer, arhitect, pictor, designer, pilot de avion, chirurg depind de o bună dezvoltare a inteligenţei vizuale şi spaţiale.

A fost frumos şi am avut ce învăţa din această activitate în natură.

Sfichi Particia, clasa a VII-a şi Girigan Iolanda, clasa a VIII-a.

Muzeul satului

Muzeule din satul meu,
Tu eşti ca o comoară
Care ţii cu putere istoria,
Istoria satului meu.

La muzeul domnului Tănasă Alecsandru am aflat istoria României dar în special istoria satului meu natal, Mitocu Dragomirnei, Mitocaş.
La muzeu am văzut săbii de turci şi de români. Era o colecţie de monede şi bancnote din timpuri străvechi. Erau costume naţionale cusute de femeile care tăiau şi coseau la acest costum cu mare grijă. Am văzut poze cu eroii noştri. Într-o cutie de pe masă erau diferite obiecte mici şi mari: medalii, insigne, ceasuri, etc. La muzeu am aflat multe lucruri din istoria satului, chiar faptul că la Mănăstirea Dragomirna s-a turnat filmul "Fraţii Jderi". Am văzut o tăbliţă pe care scriau copiii pe timpuri la şcoală în loc de caiete. La plecare am scris într-un caiet impresii despre muzeu. A fost minunată vizita la acest muzeu.

Caziuc Roxana, clasa a VII-a


Într-o zi, împreună cu doamna dirigintă şi câţiva colegi, am fost să vizităm Muzeul domnului Tănasă Alecsandru. Acolo am văzut lucruri impresionante, precum scuturi şi săbii ale eroilor din ţara noastră. Erau şi multe fotografii ale eroilor precum şi obiecte foarte vechi, de pe vremea dacilor, toporişti şi vârfuri de lance din silex din perioada neoliticului. Domnul Tănasă ne-a vorbit foarte frumos despre istoria românilor şi mai ales despre istoria satului nostru. Îi mulţumim mult şi suntem mândri de dumnealui.

Burac Robert, clasa a VI-a


Ieri am fost împreună cu doamna dirigintă şi colegii mei la fostul primar al comunei Mitocu Dragomirnei, d-l Tănasă Alecsandru deoarece ni s-a spus ca dumnealui are un muzeu acasă. Ne-a aratat costume tradiţionale foarte vechi, unelte pe care le foloseau ţăranii înainte, monede vechi, ceasuri şi foarte multe alte obiecte. Ne-a arătat piatra de hotar care separa România de Bucovina ocupată de Austro-Ungaria. Ne-a vorbit despre istorie şi despre strămoşii comunei, cum au luptat ei pentru libertate şi multe altele. Aş vrea să mai mergem la Muzeul d-lui Tănasă pentru că mi-a plăcut foarte mult.

Sfichi Patricia, clasa a VI-a


Un grup de copii de la şcoala noastră ne-am petrecut foarte frumos dupăamiaza zilei de astăzi. Am mers la d-l Tănasă Alecsandru care are un superb muzeu istoric cu obiecte vechi din Mitocu Dragomirnei cum ar fi: costume naţionale, portretre ale eroilor de demult, bani vechi, maşini de scris, obiecte din primul şi din al doilea război mondial. D-l Tănasă ne-a povestit că înainte, pe aceste locuri era o mare. Ne-a mai spus şi despre eroii noştri despre care a menţionat să nu-i uităm şi să fim mândri de ei.
Am aflat că tricolorul datează de pe vremea dacilor şi că simbolul tricolorului poate fi văzut pe cusăturile populare şi chiar la Mănăstirea Dragomirna în ornamentele exterioare.
Ne-a spus şi alte lucruri interesante, de exemplu faptul că numele şcolii din Mitocaş, "Ion Creangă", nu se referă la scriitorul "Amintirilor din copilărie" ci este numele unuia dintre oamenii de seamă ai acestui sat.
Costumele naţionale erau foarte fin lucrate, cu multe flori cusute, foarte frumoase, unele chiar şi cu mărgele. Mi-a plăcut foarte mult la muzeu şi sunt sigură că voi mai merge şi altădată.

Girigan Iolanda, clasa a VII-a


Fotografiile au fost realizate de Burac Robert şi Franciuc Ciprian, clasa a VI-a C.