Cum ne orientăm în pădure?

Pentru mine fiecare excursie în pădure împreună cu d-na profesoară de biologie şi cu colegii mei este o experienţă de neuitat. De această dată tema pe care am discutat-o a fost despre orientarea în pădure, pentru că unii copii mereu întreabă: oare nu ne vom rătăci? De obicei nu ne punem problema orientării pentru că este cineva care cunoaşte pădurea. Acum am aflat că nu este greu să te orientezi în pădure.

Dar ce înseamnă orientare? Înseamnă că atunci când eşti într-un loc necunoscut să găseşti nişte repere care să-ţi indice punctele cardinale după care să poţi afla drumul până la locul de sosire.


Desigur, cel mai simplu e cu busola, toţi ştim acest lucru. Ea este un instrument sigur, cu condiţia să nu fie ţinută prea aproape de obiecte metalice atunci când privim acul magnetic. Dar ne putem descurca şi fără busolă, spiritul de observaţie ne este de mare folos, folosindu-ne de diferite repere din natură. În pădure am găsit multe moduri de a ne orienta.

Oricine ştie că putem afla punctele cardinale după poziţia soarelui. Dimineaţa şi la asfinţitul soarelui este cel mai simplu. Dacă avem în stânga răsăritul şi în dreapta apusul, înseamnă că stăm cu spatele la nord şi cu faţa spre sud.



Dacă suntem în miezul zilei, este suficient să înfigem un ţăruş în pământ şi să aşteptăm cam 15 minute pentru a vedea în ce direcţie se deplasează umbra (de la est la vest). O perpendiculară pe linia ce uneşte cele două puncte ne va indica nordul (în direcţia opusă soarelui) şi sudul.




Pădurea are avantajul că, într-o zi însorită, fiecare copac luminat de soare sau doar umbra lui poate fi un reper privind punctele cardinale.


Ne putem orienta şi cu ajutorul plantelor şi animalelor, dezavantajul este că orientarea este mai puţin precisă.










Dacă găsim copaci tăiaţi, vom observa pe ciotul rămas în pământ inelele anuale de creştere. Acestea nu sunt egale în grosime ci mai înguste înspre nord şi mai late înspre sud.












Muşchii de pe copaci şi stânci cresc în direcţia mai umbrită şi mai umedă dar nu indică totdeauna nordul.
















Muşuroaiele de furnici nu sunt simetrice, au o pantă mai abruptă spre nord şi alta mai lină spre sud, primind astfel mai multă lumină şi căldură.




De ce învăţăm să ne orientăm în natură? Pentru că este o oportunitate de a exersa inteligenţa vizual-spaţială. Unii psihologi spun că inteligenţa vizuală este capacitatea de a vedea lucrurile clar şi de a învăţa din ceea ce vezi. Ea este în legătură cu capacitatea de a te orienta în spaţiu, de a recunoaşte elementele spaţiului şi relaţiile dintre ele, adică inteligenţa spaţială. Unele meserii cum ar fi cea de geograf, proiectant, inginer, arhitect, pictor, designer, pilot de avion, chirurg depind de o bună dezvoltare a inteligenţei vizuale şi spaţiale.

A fost frumos şi am avut ce învăţa din această activitate în natură.

Sfichi Particia, clasa a VII-a şi Girigan Iolanda, clasa a VIII-a.