luni, 13 iulie 2009

Cine sunt şi ce fac RANGERII JUNIORI

Cine sunt RANGERII ?


Rangerii sunt persoanele care se ocupă, în principal, de asigurarea conservării şi protejării patrimoniului natural, cultural şi istoric situat în ariile protejate.
Prin calitatea de RANGER se înţelege persoana nominalizată în stadiul actual, în România, ca gardian ecologic, custode sau agent de teren şi care îndeplineşte servicii asociate cu munca de ranger.

Ce este o arie protejată?

Este o zonă delimitată în scopul ocrotirii (conservării) unor plante, animale rare sau păsări, a unor peisaje deosebite sau a unor formaţiuni geomorfologice (stânci, chei).
Cum se clasifică ariile protejate?
• Parcuri naţionale sau naturale
• Rezervaţii ştiinţifice sau naturale
• Monumente ale naturii
• Rezervaţii ale Biosferei (Delta Dunării)
• Zone umede de importanţă internaţională (pentru păsări)
• Sit-uri Natura 2000

Cum se clasifică Sit-urile Natura 2000?

1. SPA- situri de protecţie avifaunistică - sau pe scurt, situri pentru protecţia păsărilor în special
2. SCI- situri de importanţă comunitară, sau situri pentru protecţia unor habitate, sau plante şi animale deosebite, cu excepţia păsărilor (detalii)

Ce activităţi desfăşoară un RANGER ?

• Culege informaţii referitoare la speciile de plante şi animale şi raportează dacă a observat probleme în acest sens;
• Patrulează pe teritoriul încredinţat din aria protejată şi au grijă ca vizitatorii, să nu provoace stricăciuni, mizerie, să nu distrugă plantele rare sau să rănească animalele care se găsesc acolo;
• Realizează intervenţii şi amenajări necesare pentru activităţile de turism în aria respectivă;
• Îndrumă turiştii pe trasee în funcţie de dificultatea traseului şi îi supraveghează dacă este necesar;
• Colaborează cu localnicii din zonă, cu cercetători, cu Salvamont şi Salvaspeo, operatori turistici atunci când aceştia desfăşoară activităţi în aria protejată;
• El răspunde de aplicarea legilor şi a regulamentelor în ariile protejate, de asigurarea securităţii turiştilor.
Ce face un RANGER JUNIOR ?

 învaţă despre aria lui protejată :
- unde se află, ce specii de plante, insecte, amfibieni, reptile, păsări şi mamifere se află şi unde „locuiesc”;
- cum să determine anumite specii de plante, insecte, amfibieni, reptile, păsări şi mamifere; le studiază comportamentul;
- monitorizează speciile existente în aria protejată
pentru ca în final să ajute custozii la conservarea ariei protejate.

 participă la educarea turiştilor în spiritul protecţiei mediului prin îndrumarea acestora pe potecile marcate, oferă informaţii despre specii de plante şi animale deosebite, despre obiceiurile şi tradiţiile din localitatea în care trăiesc, îi atenţionează să nu arunce deşeurile;
 participă la informarea oamenilor din localitatea în care trăiesc şi vecinătatea acesteia despre aria protejată, prin organizarea de expoziţii foto, desene, pictură, sculptură;
 participă împreună cu custodele ariei protejate la marcarea traseelor turistice, indicatoarelor, etc; la amenajarea locurilor de popas şi campare;
 participă la campanii de curăţare/ igienizare a ariei protejate prin strângerea deşeurilor;
Cum se comportă un RANGER JUNIOR ?

• Admiră plantele, le fotografiază, le studiază dar nu le rupe şi nu le adună; mai mult, atenţionează pe toţi cei care nu fac întocmai;
• Nu strigă, chiar dacă este în pădure astfel încât să nu deranjeze animalele;
• studiază insectele dar nu le face rău, nu le colecţionează în insectare;
• Respectă liniştea naturii şi pe ceilalţi vizitatori
• Campează numai în locuri amenajate special
• Îşi transportă gunoiul în afara ariei protejate
• Nu aprinde focul în pădure sau în interiorul ariei protejate decât dacă există vatră de foc special amenajată
• Poartă cu mândrie uniforma de ranger (curată)
• Dacă ranger-ul junior observă persoane care nu respectă cele de mai sus, va informa imediat îndrumătorul rangerilor (profesorul), care va anunţa poliţia sau custodele, după caz.

4 comentarii:

  1. frumos.... foarte frumos.....bravo...felicitari si d-nei profesoare...ma bucur sa vad rangerii juniorii...mirela franciuc

    RăspundețiȘtergere
  2. felicitari este o experienta de neuitat,bv

    RăspundețiȘtergere
  3. mesaj pt thoti cei care nu iau in serios scoala...puneti-va cu burta pe carte ca sa nu regretati mai tarziu..anii astia nu se mai intorc...ai o sansa mare sa ajungi sus prin scoala...trebuie doar sa visezi,sa crezi cu adevarat si sa muncesti mult, iar satisfactia va veni dupa...la varsta pe cre o aveti voi...puteti sa visati la orice...orice e posibil...trebuie doar sa credeti si sa nu renuntati nici o clipa...

    RăspundețiȘtergere
  4. da intradevar jos palaria pentru ce faceti.Emi Minea.alpinist si practicant de sporturi in natura.da...jos palaria pentru ce faceti.

    RăspundețiȘtergere